«Inapoi la ARTIST
  OVIDIU KOMORNYIK - BIOGRAFIE

Ovidiu Komornyik s-a nascut la 29 ianuarie 1969, in municipiul Dej, judetul Cluj.
Talentul si pasiunea pentru muzica l-au remarcat inca din primii ani de scoala, ca solist al corului de copii, iar ulterior ca solist al scolii. Acompaniat la pian de catre profesoara sa de muzica, a castigat numeroase premii, la concursurile scolare si serbarile de gen.

Dragostea pentru muzica a crescut odata cu el, iar la 14 ani, reuseste sa isi cumpere prima chitara cu banii castigati chiar din munca sa (pentru ca nu avea posibilitati materiale, a fost “fericit sa bata covoarele vecinilor, pentru cativa lei”, pe care ii strangea sarguincios, asa cum marturiseste, zambind, acum). Intr-o perioada in care folkul detinea topul preferintelor, paseste astfel pe primele acorduri ale acestui instrument si debuteaza in Cenaclul “Flacara”.

La 15 ani, s-a mutat la Deva alaturi de parintii lui. Incepand cu anul 1985 reprezinta cu succes municipiul Deva la toate manifestarile de gen. Astfel, in acelasi an participa la Cantarea Romaniei la doua sectiuni (Folk si muzica usoara) si castiga locul 1 pe judet la ambele sectiuni. Tot in 1985, reprezinta judetul Hunedoara la faza nationala a concursului unde castiga din nou locul 1 la ambele sectiuni.
De asemenea, participa la numeroase activitati culturale desfasurate la Casa de Cultura din Deva.

Incepand cu anul 1988, intra in echipa Teatrului de Revista din Deva, ca solist vocal, unde se formeaza ca artist intr-un colectiv de mari profesionisti, care l-au si imbratisat cu mare caldura si prietenie, si l–au sustinut permanent.
In aceasta etapa a efectuat numeroase turnee in tara, pana in 1990, perioada presarata cu distinctii si premii dintre cele mai mari la diverse festivaluri interjudetene, cum ar fi: “Stelele Cetatii” – Deva, “Floarea de lotus” – Oradea, “Nufarul alb” – Sfantu Gheorghe.

Tot ca reprezentant al municipiului Deva, judetul Hunedoara, in 1990 a debutat la TV prin participarea sa la Festivalul de la Mamaia, clasandu-se pe locul  IV.

In 1991, a primit Premiul Festivalului International Bucuresti la sectiunea “Interpretare”, urmat de Premiul al II-lea la sectiunea “Interpretare”, la Festivalul Mamaia.

In 1992 decide sa se mute la Bucuresti. Urmatorii ani (1992-1993) a fost solicitat si a participat la turnee in Italia, alaturi de Emilia Ditu si Marilena Dobre, dar si de vedete internationale ca Antonello Venditti sau Michele Bavarro.
In 1994, a efectuat primul turneu in Germania, urmat in 1995 de un nou turneu in Italia.

Anul 1996 ii aduce alte doua premii: Premiul II la sectiunea “Creatie” a Festivalului de la Mamaia cu piesa “Tot mai mult” compusa de Dan Teodorescu si Premiul Presei la acelasi festival, la sectiunea “Slagare” cu piesa “Spune-mi unde sa te gasesc” compusa de Dumitru Lupu.

Datorita acestor succese, in 1997 a fost invitat sa sustina un recital pe scena Festivalului de la Mamaia, acompaniat de Orchestra Teatrului Fantasio din Constanta.

Din 1990 pana in 1998 a fost invitat la numeroase emisiuni de televiziune, inregistrate si in direct, atat pe canalul national cat si pe posturile comerciale, fiind nelipsit din programele de maxima audienta, cum ar fi programul de revelion.

Primul album semnat Ovidiu Komornyik este lansat in 1998, fiind intitulat “Te iubesc tot mai mult” – continand piese compuse de Dan Teodorescu, Dumitru Lupu, Dragos Docan.

Debutul in calitate de compozitor si textier are loc in 1999. In aceasta calitate, incepe colaborarea cu mari artisti ai Romaniei – Mirabela Dauer, Elena Carstea, Sanda Ladosi, Gabriel Dorobantu, Marina Florea, Anca Turcasiu etc.

In decembrie 2000 lanseaza piesa “Te-am tradat” impreuna cu videoclipul acesteia, care este difuzat de majoritatea televiziunilor din Romania cu un deosebit succes. “Te-am tradat” inregistreaza un mare success la public inca de la lansare.

Dupa lansarea albumului “Te-am tradat” Ovidiu Komornyik s-a bucurat de o mare popularitate fiind invitat sa sustina concerte in aproape toate orasele tarii. Continua colaborarea cu toate posturile TV si radio din tara, piesele lui fiind difuzate in having-rotation si sunt solicitate la rubricile de dedicatii muzicale.
Chiar inainte de lansarea acestui album incepe sa lucreze la viitorul album, prima piesa promovata fiind “Cat te iubesc”,  care beneficiaza de videoclip difuzat intens de posturile TV si  se bucura de un mare succes.

O alta piesa, care da titlul urmatorului sau album este “Esti mireasa vietii mele”, cantec mult iubit de marele public, care a si devenit in timp imnul neoficial al ceremoniilor de casatorie.
La videoclipul melodiei, Ovidiu Komornyik a colaborat cu 20 de manechine costumate in rochii de mireasa.

In albumul “Nu plange iubito”, lansat in 2003, Ovidiu Komornyik pastreaza nota romantica din piesele sale, atat de apreciate de public si care i-a adus numerosi admiratori. Lansarea oficiala a albumului a inclus si un microrecital live. Albumul contine 10 piese, la 8 din ele Ovidiu Komornyik semneaza atat textul, cat si muzica.

In 2005 se lanseaza un “Best of”, album ce s-a bucurat de mare succes. Tot in 2005, isi deschide un studio muzical si prin Casa de Productie Ovo Music, Ovidiu Komornyik devine propriul producator. Iubitor al muzicii romanesti de calitate, Ovidiu Komornyik a lansat un proiect de promovare a acesteia.

Artistul cu care a debutat in acest proiect a fost Angela Similea, prin albumul “Lumea mea”in 2005. Odata cu acest album, s-a nascut duetul “Suflet pierdut” care i-a adus in scena pe cei doi artisti, intr-un cuplu ce a devenit in scurt timp si cel mai iubit.

Intr-o nota romantica si totodata moderna, muzica lor ajunge cu usurinta in inima publicului de toate varstele

In acelasi an, isi lanseaza si albumul “Cand vin acasa”, care a fost intens promovat printr-un  videoclip difuzat pe posturile de televiziune muzicale si nu numai.

In 2006 a sustinut alaturi de Angela Similea turneul “Lumea mea, e Cand vin acasa” pentru promovarea albumelor ambilor artisti.

In 2007 artistul participa la Festivalul Mamaia, la sectiunea Creatie cu melodia "Departe, undeva",  unde castiga  Premiul Asociatiei Dacia Nicolaiana si Premiul Radio Romania pentru Creatie.

In acelasi an lanseaza o noua piesa in limba italiana,  intitulata “Ricorda-ti di me”, care a fost foarte promovata la posturile de radio din Italia, atat postul national cat si cele private.

In august 2008 lanseaza impreuna cu Angela Similea albumul de duete “De dragul tau”, care se bucura de un mare success la public, proiect ce a inclus si turneul cu acelasi titlu, care se deruleaza si in prezent, la cererea publicului.

Tot in 2008 a castigat campania organizata de catre Televiziunea Antena 1, de sustinere a romanilor din Italia ” SOS pentru romanii din Italia”, campanie castigata in urma voturilor acumulate pentru melodia ”Dragostea ne va salva”.

In mai 2009 isi lanseaza cel mai recent album al sau ” Iarta-ma, daca ti-e dor”, album care contine si piesa „ Iarta-ma” , care asigura  prin videoclipul cu acelasi nume, genericul de final al serialului de mare succes „Fetele marinarului”.

In august 2009 isi lanseaza videoclipul ” Vreau sa zbor”, care se regaseste pe acelasi album care se bucura de un adevarat succes la public, „Iarta-ma, daca ti-e dor”.

In 2010 isi lanseaza al doilea album de autor "De dragoste", care contine cele mai frumoase melodii compuse de Ovidiu, in interpretarea colegilor sai.

In cadrul turneului "De dragul tau" continuat de Ovidiu Komornyik impreuna cu Angela Similea, artistul s-a bucurat de o frumoasa surpriza din partea primarului Devei - Mircia Muntean, fiind declarat "Cetatean de onoare al orasului", moment in care a primit si o diploma de excelenta.

In noiembrie 2011 a organizat prima editie a Galei Ovo Music, eveniment care a devenit care a continuat si in urmatorii doi ani. 

In octombrie 2018, la sectiunea Creatie a Festivalului National de Romante "Crizantema de Aur", primeste Premiul Special "Cetatea Romantei"  pentru compozitia "Romanta malului de mare", pe versurile lui Carmen Aldea Vlad si interpret Iulian Bratu. 

«Inapoi la ARTIST