02/11/2010 “Dumnezeu ma iubeste“ a declarat Ovidiu Komornyik in interviul acordat revistei “Formula As”
“Muzician sensibil, cu educatie severa, ardeleneasca, Ovidiu Komornyik imbina de minune talentul cu stapanirea perfecta a portativului. Fiecare melodie de-a sa e un succes, fiecare colaborare se dovedeste inspirata. Gloria de azi vine dupa ani si ani de munca, de vointa, de incapatanare si incredere ca visurile netradate se implinesc.” Ma duceam la Festival, treceam de toate etapele pana la ultima, iar cand sunam sa vad de ce nu ma cheama la concursul final, mi se spunea ca la anul “sa ma pregatesc de acasa”. Se intampla inainte de revolutie si era clar ce insemna asta:un plocon. Am refuzat sa accept un asemenea targ murdar, iar in 1990 am reusit fara pile. La acel moment eram angajat la Teatrul de Revista din Deva. Nu le-am spus nimic alor mei, ca ma inscriu din nou, erau deja exasperati de incercarile si dezamagirile mele; am inventat o poveste si am venit singur la Bucuresti. Anul acela a fost foarte bun pentru Mamaia, intre ultimii de altfel. Toti cei zece concurenti care au ajuns in finala au facut cariera, printre ei regretata Laura Stoica (care a luat si trofeul), Adrian Enache, Aurelian Temisan, Carmen Trandafir, Daniela Gyorfi, Cristina Spatar si eu, care am luat premiul doi. Dupa participarea la Festivalul Mamaia am venit la Bucuresti, cu o sacosa de bani pe cinci zile. Ca ardeleanul, mi-am propus sa-mi caut de lucru si daca nu gaseam nimic in acele cinci zile, sa ma intorc la Deva. Dar am gasit, am semnat primul meu contract, la Athenee Palace. | |
|
Crăciun la Palat! Sarbători Fericite!
...mai mult |
Concert Caritabil pentru artistul Florin Apostol
...mai mult |
Trofeu primit la Festivalul de Muzica Usoara Martisor Dorohoian
...mai mult |
Vineri noapte ne intalnim in emisiunea "Psihologul Muzical" la Radio Romania
...mai mult |
Recital la Targul de Craciun București, vineri, 21 Decembrie 2018
...mai mult |
Recital Ovidiu Komornyik si OK Band in "Capitala Iubirii"
...mai mult |
"De n-ai fi tu" - PREMIERĂ!
...mai mult |
Avem chef de Revelion la National TV
...mai mult |
Recital Ovidiu Komornyik si OK Band la Târgul de Crăciun în 9 Decembrie 2016
...mai mult |
Minirecital Ovidiu Komornyik în Piața Constituției
...mai mult |
Concert la Târgu Mureș în 22 Mai
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat la Ziua Muzicii Ușoare Românești
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat la Toamna Orădeană 2015
...mai mult |
Angela Similea și Ovidiu Komornyik vor susține în 25 Septembrie pentru prima dată un concert în America
...mai mult |
Ovidiu Komornyik a lansat un nou cântec
...mai mult |
Petreceți Sfintele Sărbători Pascale cu Ovidiu Komornyik
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat la Familia Favorit
...mai mult |
Din Romania cu dragoste, Festivalul deceniului..
...mai mult |
Sărbători fericite!
...mai mult |
Ovidiu Komornyik cântă în 25 Septembrie la Toamna Băimăreană 2014
...mai mult |
Premieră!
...mai mult |
Sărbători Pascale împreună cu Ovidiu Komornyik la Național TV
...mai mult |
Concert Ovidiu Komornyik în Israel
...mai mult |
Recital Ovidiu Komornyik la Festivalul "Firicel de busuioc" în 20 Februarie la Chișinău
...mai mult |
Unde ne vom întâlni de sărbători (Apariţii TV)
...mai mult |
Ovidiu Komornyik va cânta la Roma de Ziua Naţională a României
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în 1 Decembrie la "Duminica în familie"
...mai mult |
OVIDIU KOMORNYIK vă invită la GALA OVO MUSIC
...mai mult |
În ce emisiuni este invitat Ovidiu Komornyik în această săptămână
...mai mult |
Ovidiu Komornyik şi Angela Similea invitaţi duminică 17 noiembrie la "Super Bingo Metropolis"
...mai mult |
La ce emisiuni TV ne vom întâlni în perioada imediat următoare
...mai mult |
Ovidiu Komornyik şi Angela Similea invitaţi joi, 31 octombrie în emisiunile "La Măruţă" şi "Dedicaţii la TVR Internaţional".
...mai mult |
Ovidiu Komornyik şi Angela Similea invitaţi în ediţia aniversară a emisiunii "Să v-amintiţi duminica"
...mai mult |
Concert caritabil pentru Diana Morariu
...mai mult |
Ovidiu Komornyik si Angela Similea la Summer Fest Botosani
...mai mult |
Top 5 melodii semnate Ovidiu Komornyik la "Psihologul Muzical"
...mai mult |
Propune 5 melodii semnate Ovidiu Komornyik la "Psihologul muzical"
...mai mult |
Premiera!!! "Pe nisipul de la mare"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat la "Super Bingo Metropolis"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik a acordat un interviu pentru "Poveştiri Adevărate"
...mai mult |
Petreceţi de Paşte cu Ovidiu Komornyik
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în emisiunea "Psihologul Muzical"
...mai mult |
Recital OVIDIU KOMORNYIK la Festivalul "Mărțișor Dorohoian"
...mai mult |
CONCERT AMANAT !
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în emisiunea "Începe Bahmu"
...mai mult |
Întâmpinaţi Anul Nou cu Ovidiu Komornyik la Naţional TV
...mai mult |
Ovidiu Komornyik lansează un cântec de Crăciun la Naţional TV
...mai mult |
Ovidiu Komornyik vă invită la "O poveste de Crăciun"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik vă invită la cea de-a doua ediție a GALEI OVO MUSIC
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat joi în emisiunea "Începe Bahmu"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik și Angela Similea invitați duminică 16 septembrie în emisiunea "Să v-amintiți duminica"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în emisiunea "Să v-amintiți duminica"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik a acordat un interviu revistei "Click pentru femei"
...mai mult |
Unde ne întâlnim în această primăvară
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în emisiunea "La mustață"
...mai mult |
Petreceți a doua zi de Paște cu Ovidiu Komornyik
...mai mult |
Ovidiu Komornyik sărbătorit în ediția din 1 aprilie a emisiunii "Gabi Firea Show"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat la "Dănutz SRL"
...mai mult |
"Seara magică la Sibiu" cu Ovidiu Komornyik și Angela Similea
...mai mult |
Spectacolul Dragostei de DRAGOBETE
...mai mult |
Angela Similea și Ovidiu Komornyik la "Gabi Firea Show"
...mai mult |
Recunoașteți personajul?
...mai mult |
Concert AMÂNAT la Sibiu!!!
...mai mult |
Ovidiu Komornyik întâmpinat cu multă dragoste în Țara Sfântă
...mai mult |
Ovidiu Komornyik la Festivalul ROMÂNI ÎN ISRAEL
...mai mult |
Ovidiu Komornyik a lansat de Revelion un nou cântec
...mai mult |
OVIDIU KOMORNYIK participă la "Petrecere cu`ntrecere" de revelion la Național TV
...mai mult |
OVIDIU KOMORNYIK vă invită la GALA OVO MUSIC
...mai mult |
Ovidiu Komornyik, Angela Similea și Florin Mureșan sunt invitați vineri noapte în emisiunea "Psihologul Muzical" la RRA
...mai mult |
Ovidiu Komornyik este invitat în emisiunile "Să v-amintiți duminica" și "Dănutz SRL", duminică 20 Noiembrie 2011
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat miercuri 26 Octombrie la "Răi da buni"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik și Angela Similea invitați la "Dănutz S.R.L"
...mai mult |
"Mi-e dor de soare" cel mai recent videoclip Ovidiu Komornyik
...mai mult |
Duetul "Privește cerul" s-a clasat pe locul I la "Top Romanesc" în sondajul lunii iunie
...mai mult |
De la Mangalia cu dragoste... cu Ovidiu Komornyik și Angela Similea
...mai mult |
Recital "De dragul tău"(galerie foto și video)
...mai mult |
Ovidiu Komornyik și Angela Similea invitați duminică 26 iunie în emisiunea "Să v-amintiți duminica"
...mai mult |
Recital și sesiune de autografe "De dragul tău"
...mai mult |
Ovidiu Komornyik și Angela Similea invitaţi joi 23 iunie la “Acces Direct”
...mai mult |
PREMIERĂ!!!"Priveste cerul", noul duet interpretat de Ovidiu Komornyik și Angela Similea
...mai mult |
Recital Ovidiu Komornyik la Techirghiol, duminică 19 iunie
...mai mult |
Recital OVIDIU Komornyik și OK Band la Deva
...mai mult |
Continuăm și azi cu amintiri frumoase
...mai mult |
Pentru că vă plac aceste amintiri
...mai mult |
Și azi...
...mai mult |
Continuăm cu amintiri frumoase din arhiva personală.Debut Festivalul Mamaia 1990
...mai mult |
Surprizele muzicale continuă pentru voi..
...mai mult |
Amintiri frumoase...!
...mai mult |
Doar de dragul tău, noi surprize..!!!
...mai mult |
Surprize pentru fani!
...mai mult |
Recital Ovidiu Komornyik și OK Band,6 iunie 2011,Teatrul de Artă Deva
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în edițiile speciale dedicate Învierii Domnului
...mai mult |
Ovidiu Komornyik le dă întâlnire fanilor, în Duminica Floriilor la Afi Palace Cotroceni
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat în ediţia specială a emisiunii "Să v-amintiţi duminica", dedicată Zilei Femeii
...mai mult |
Melodia „Plouă întruna”, compusă de Ovidiu Komornyik și interpretată de Dida Drăgan, a ocupat locul I în clasamentul lunii Ianuarie 2011, la „Top Romanesc” – Radio România Actualităţi
...mai mult |
Ovidiu Komornyik invitat la “Confesiuni”
...mai mult |
Melodia "Frumoasã de dor", compusã de Ovidiu Komornyik şi interpretatã de Angela Similea, a ocupat locul al III-lea în "Clasamentul anului 2010" la "Top Românesc" Radio România Actualitãţi.
...mai mult |
Ovidiu Komornyik a susţinut de Ziua Naţională a României, un minirecital la Esplanada Cora Pantelimon.
...mai mult |
Ovidiu Komornyik si Ok Band vor sustine un recital de exceptie, la Festivalul National de Muzica Usoara Stelele Cetatii Deva 2010
...mai mult |
Lansarea albumului “Iartă-mă dacă ți-e dor”
...mai mult |
1234
...mai mult |